SC Electroconstrucţia “ELCO” SA a luat ființă în anul 1963 ca subunitate a IRE Suceava denumită Șantierul de Construcții Montaj (SCM), după înființare, pe parcursul anilor, a trecut prin mai multe etape de reorganizare, funcționând sub denumirile: Grup de șantiere de Construcții-Montaj, Brigada Complexă de Construcții- Montaj, Antrepriza de Construcții- Montaj și în 1992 prin externalizarea din Filiala de Rețele Electrice Suceava se numește Uzina de Reparații și Lucrări Noi (URLN) apoi se transformă în societate comercială pe acțiuni sub denumirea S.C. Electroconstrucţia “ELCO” S.A., pe scurt S.C. ELCO S.A., începând cu 1 ianuarie 1993 urmare prevederilor din HG 322/ 1992.
S.C. ELCO S.A. Suceava a executat toată gama de lucrări energetice şi anume:
- Construcții, reparații și modernizări linii electrice aeriene și subterane de 0,4 kV;
- Construcţii, reparaţii şi modernizări linii electrice aeriene şi subterane de 20 kV;
- Construcţii, reparaţii şi modernizări linii electrice aeriene de 110 kV şi 220 kV;
- Construcţii, reparaţii şi modernizări staţii de transformare de 110/20 kV şi 110/6 kV, inclusiv instalaţii de curenţi slabi;
- Construcţii, reparaţii şi modernizări baterii de acumulatori şi condensatori în staţiile de transformare;
- Construcţii, reparaţii şi modernizări MHC şi CHEMP;
- Instalaţii electrice interioare, civile şi industriale
Realizări importante au fost:
- În 1965 se racordează la sistem ultimul oraş din judeţ;
- În 1972 se termină electrificarea ultimului sat „electrificabil economic” din zona I.R.E.Suceava
- În 1975 s-a încheiat acţiunea de trecere la 20 kv a tuturor reţelelor de 15 KW din raza I.R.E. Suceava care se constituia într-o autentică premieră naţională ;
- În 1980 a fost construită şi pusă în funcţiune prima microhidrocentrală experimentală de la Voroneţ
În decursul anilor Şantierul de Construcţii Montaj a construit şi echipat 18 microhidrocentrale şi CHEMP cu o putere instalată de 4,3 MW, totodată a efectuat echiparea electromecanică a încă 24 microhidrocentrale şi CHEMP cu o putere instalată de 21,2 MW. Începând din anul 1986 şi în anii următori Şantierul de Construcţii Montaj a executat schimbări de izolaţii la linii de 110 KW, construcţii de linii 110 KV, modernizări ale staţiilor de transformare 110/20 KV. O realizare deosebită în acest sens este montarea întrerupătoarelor cu SF6 cu mecanisme cu resoarte de 110 kV şi întrerupătoare cu vid 6 kV în staţiile Fălticeni şi Iţcani
Între anii 1985 – 1990 o activitate deosebită a fost introducerea la serviciul dispecer din FRE Suceava şi FRE Botoşani precum şi în staţii a sistemului telemasură şi telegestiune a energiei electrice.
În 1992 se încheie schimbarea suporţilor de lemn cu cei de beton la toate liniile de 20 KV din IRE Suceava.
Din 1993 o altă premieră a fost începerea lucrărilor de vopsitorie anticorozivă la LEA de 400 KV.
Alte lucrări care dau măsura competenței tehnice, a bazei materiale şi profesionalismului specialiştilor sunt:
- Inlocuire fir gardă LEA 400 Kv Roşiori Gădălin din jud.Cluj
- Livrarea, montarea şi punerea în funcţiune a întrerupătoarelor de 110 KV cu SF6 CHE Stejaru, jud. Neamţ
- Construcţia şi echiparea unei staţii de transformare de 110/ 20/ 6 KV Comăneşti, jud. Bacău
Datorita dezvoltarii instalatiilor din sistemul energetic zonal si trecerii la valorificarea potentialului microhidroenergetic, activitatea de constructii – montaj din cadrul filialei s-a dezvoltat mult.
Dar toate aceste lucrari specifice activitatii de constructii montaj se faceau cu oameni, oameni de calitate care au lucrat de-a lungul anilor, perioade mai lungi sau mai scurte in cadrul IRE-SCM Suceava. Activitatea era structurata pe zone: zona Botosani cu puncte de lucru la Botosani, Dorohoi, Saveni, Trusesti si zona Suceava cu puncte de lucru la Suceava, Radauti, Falticeni, C-Lung, Vatra Dornei.